Sesiune de prezentare a programelor Junior Achievement Gorj la CNET

Sesiune de prezentare a programelor Junior Achievement Gorj la CNET

Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu a găzduit, în data de 20 octombrie, sesiunea de prezentare a ofertei Junior Achievement Gorj, un eveniment dedicat promovării oportunităților educaționale oferite prin programele Junior Achievement.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate oportunitățile oferite de programele Junior Achievement, care contribuie la dezvoltarea competențelor necesare elevilor pentru a face față provocărilor viitorului.

La eveniment, desfășurat sub auspiciile Inspectoratului Școlar Județean Gorj, au participat cadre didactice de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, precum și profesori din alte unități de învățământ din județul Gorj, implicați în promovarea și implementarea programelor Junior Achievement. Participanții au avut oportunitatea de a descoperi noi perspective educaționale și de a afla cum aceste programe pot contribui la pregătirea elevilor pentru provocările viitorului.

Evenimentul reconfirmă preocuparea Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” pentru promovarea unei educații moderne, conectate la nevoile societății și la oportunitățile de dezvoltare personală și profesională ale elevilor.

Similar Posts