Robert Șandru, absolvent CNET, distins cu titlul „Gorjeanul Anului”
Absolvenți cu care ne mândrim. Bravo, Robert Șandru! Tânărul din Târgu Jiu care a absolvit Academia Europeană de Diplomație a fost distins cu titlul „Gorjeanul Anului”.

Absolvenți cu care ne mândrim. Bravo, Robert Șandru! Tânărul din Târgu Jiu care a absolvit Academia Europeană de Diplomație a fost distins cu titlul „Gorjeanul Anului”.

UVT vine din nou la noi! Și în 2025, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu găzduiește Centrul Județean de Admitere al Universității de Vest din Timișoara – o super oportunitate pentru toți cei care vor să devină studenți UVT, direct de aici, de acasă. Ce poți face la centru: te înscrii online, chiar din…

Încă o validare, o confirmare că ceea ce facem este bine, că facem parte din elita școlilor din România. Felicitări tuturor celor care, direct sau indirect, au contribuit la obţinerea acestui titlu onorant!

Mâine, 23 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024–2025. Câteva informații utile: Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centrele de examen este permis în intervalul 8:00–8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid. Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi…

Festivitatea de premiere a elevilor olimpici, eveniment organizat de societatea civilă din județul Gorj prin intermediul Asociaţiei „Glasul Sufletului”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Felicitări elevilor noștri extraordinari și profesorilor lor coordonatori! Mulţumiri tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment!

S-a încheiat ediția a XVIII-a a Festivalului de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănișteanu”, la care au participat trupele de teatru ale Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Târgu Jiu, Colegiului Național „Spiru Haret” Târgu Jiu, Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, Colegiului Național „George Coșbuc” Motru și Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Junior. Pe scena Teatrului Dramatic…

Vă așteptăm joi, 12 iunie, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” să aplaudăm trupele participante la Festivalul de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănișteanu”, ajuns la ediția a XVIII-a. Printre trupe se află și trupa CNET „OnStage”, care va prezenta piesa „Poiana boilor”, în regia lui Sandu Mustățea. Haideți să-i aplaudăm pe David Negovan, Ștefania Puculete…
End of content
End of content
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului. Cu acordul tău, activăm și conținutul furnizat de servicii externe, care pot utiliza cookie-uri și prelucra date despre navigare. Poți accepta toate cookie-urile, refuza opționalele sau alege preferințele. Îți poți modifica oricând alegerea din „Setări cookie-uri”.