Similar Posts

Preselecții pentru Balul Bobocilor CNET 2022
Odată cu începerea noului an școlar, elevii claselor a IX-a au fost invitați să participe la preselecțiile pentru Balul Bobocilor CNET 2022. Preselecțiile au fost programate miercuri, 14 septembrie 2022, de la ora 12:00, în sala de sport a colegiului.


Echipa EuroNext s-a calificat în finala Concursului național Lider European
Echipa «EuroNext», formată din elevele Lală Georgiana Laura, Alexoiu Emilia, Văidianu Denisa Adelina și Cauc Ionela Daria și coordonată de doamna profesoară Gabriela Sandu, s-a clasat pe locul al IV-lea la nivel național, calificându-se astfel în finala Concursului național «Lider European». La competiție au participat 256 de licee din întreaga țară. Felicitări celor patru eleve…

Târgul de Crăciun CNET – un dar pentru două cauze umanitare
Tradiția Târgului de Crăciun a continuat și anul acesta. Elevii s-au mobilizat pentru a strânge fonduri destinate sprijinirii a două cauze umanitare. Au realizat în atelierul lui Moș Crăciun decorațiuni, coronițe de brad, aranjamente și conuri împodobite, pe care le-au comercializat într-un spațiu amenajat în Piața Prefecturii. Doi copii cu grave probleme medicale au fost…

Am plecat să colindăm!
Casa în care am intrat E de bine cuvântat După legea creștinească Dumnezeu să vă trăiască Și de lumânări aprinse Mesele să fie întinse Și încărcate cu bucate LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE ! Așa au început serbarea de Crăciun elevii Colegiului Național Ecaterina Teodoroiu! Felicitări elevilor clasei a V-a și Coralei Forte a CNET!
