Similar Posts

Premii pentru elevii CNET la Concursul Info-Oltenia
Elevii CNET au obținut rezultate foarte bune la Concursul Info-Oltenia:Truscă Marian Daniel, clasa a XI-a B, profesor coordonator Carmen Preoteasa – premiul II;Răgman Andrei Adrian, clasa a XII-a D, profesor coordonator Eugenia Ohotă – premiul II.Îi felicităm pe elevi și pe cele două doamne profesoare care i-au pregătit. Info-Oltenia este o competiție interjudețeană de informatică…
CNET a câştigat admiterea în liceu şi în acest an
CNET a câştigat admiterea în liceu şi în acest an

Absolvenții promoției 1988 s-au întors în bancă după 35 de ani
Reîntâlnire emoționantă la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu. Absolvenții promoției 1988 s-au revăzut după 35 de ani, au depănat amintiri și s-au întâlnit din nou cu foștii colegi și profesori. Citește articolul sursă
Anunț
Stimați părinți, Prin prezentul mesaj vă aducem la cunoștință faptul că Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Ministerul Sănătății, menționează că, în familiile în care există persoane cu grad ridicat de risc, elevii care locuiesc împreună cu aceste persoane pot opta să învețe doar on-line. De asemenea, elevii care fac parte dintr-un grup cu…

Pregătire pentru viitor
În data de 13 octombrie 2023, militarii din Garnizoana Târgu-Jiu și elevii și studenții din instituțiile de învățământ militar, au fost prezenți în mijlocul elevilor Colegiului Național ″Ecaterina Teodoroiu″ din Târgu-Jiu, unde a fost prezentată importanța Zilei Armatei României, ofertele educaționale, modul de accedere în instituțiile militare de învățământ, misiunile desfășurate de militari în țară…

Seminar: Ce înseamnă să fii voluntar
Concursul Național pentru liceeni Euroscola, ediția a VIII-a (2015) CNET- Seminar: Ce înseamnă să fii voluntar În data de 3 iunie 2015 ora 14,00, CNET va primi vizita reprezentanților Centrului Europe Direct Gorj. Sub titlul Ce înseamnă să fii voluntar, echipa proiectului cu tema Solidari cu cei de lângă noi”, din cadrul Concursului Național pentru…
